Se face în funcție de masa nominală de agent de stingere conținută dar și în funcție de tipul acesteia.  Astfel, în România, cele mai populare modele sunt stingătoarele de tip P (pulbere), SM (spumă mecanică)și G (CO2).

            Acestea pot fi recunoscute după eticheta: alb pentru P-uri, galben pentru SM-uri și negru pentru G-uri.

            Conform standardelor în vigoare, următoarele tipuri de stingătoare sunt disponibile pentru avizare și comercializare:

       - Din seria P (pulbere): P1, P2, P3, P4, P6, P9, P12, P25, P50, P100, P150;

       - Din seria SM (spumă mecanică): SM2, SM3, SM6, SM9, SM25, SM50, SM100, SM150;

       - Din seria G (CO2): G2, G5, G10, G20, G30, G50

            Proiectarea și producția stingătoarelor sunt normate de standardele EN 3-7:2004 + A1:2007 (pentru stingătoare portabile) și EN 1866-1:2008 (pentru stingătoare mobile).

            Ambele documente sunt disponibile pe site-ul www.apsia.ro. Stingătoarele pot fi privite din două puncte de vedere: ca ansamblu sub presiune (care intră sub incidenţele PED - DIR 2014/68/EU) și ca mijloc de stingere pentru începuturile de incendii (sub incidentele standardelor EN 3-7:2004 + A1:2007 și EN 1866-1:2008).

            În România, acest lucru înseamnă că stingătoarele de incendiu se supun atât OMAI 88/2012 cât și Prescripţiei Tehnice ISCIR PT-C5:2003. Cadrul legal românesc înseamnă aceste două norme coroborate.

IMPORTANT!

            Dotarea cu stingătoare de incendiu pentru un anumit obiectiv este stabilită în scenariul de securitate la incendiu, document necesar pentru obținerea avizului de funcționare din partea ISU. Nicio altă opinie din partea vreunui terț (pompier, societate comercială, architect, etc.) nu este relevantă din punct de vedere legal în absența documentului mai sus menționat.